Musical Village este finanțat prin programul Europa Creativă, în cadrul subprogramului Music Moves Europe și este implementat în parteneriat cu 3 organizații din România și Germania. Proiectul beneficiază și de o cofinanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național.
Proiectul se adresează copiilor din medii defavorizate care fac parte din rețeaua SOS Satele Copiilor din România, precum și copiilor din satele timișene. În cadrul proiectului, cei peste 200 de copii beneficiari au descoperit importanța sunetelor, a muzicii și a mișcării pentru starea de bine și confortul emoțional.