Noul anotimp este însoțit de culorile calde ale concertelor de muzică clasică planificate în cadrul celei de-a treia ediții a EUFONIA Festival – cel mai important festival de muzică clasică de cameră din vestul României. În perioada 13-27 septembrie, orașe precum Timișoara, Arad, Lipova și Caransebeș devin un conglomerat de MicroCosmosuri muzicale ce invită publicul meloman spre visare. Peste 20 de evenimente, incluzând recitaluri, concerte educaționale, masterclass-uri pentru tineri muzicieni, conferințe, workshop-uri și intervenții de muzicoterapie.
În 18 septembrie, începând cu ora 18:00, are loc concertul „MicroCosmos Muzical”, ținut în grădina de lectură a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”, Arad, eveniment organizat de Asociația Tribul Artistic în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Biblioteca Județenă „Alexandru D. Xenopol”, cu susținerea Centrului Cultural- Pastoral „Sfântul Ierarh Nicolae”și Universității de Vest „Vasile Goldiș”din Arad. Accesul la eveniment este GRATUIT și se realizează în limita locurilor disponibile.
Eufonia Festival, aflat deja la cea de-a treia ediție, este născut din dorința Asociației Tribul Artistic, sub direcția artistică a violonistului Vlad Popescu (violonist), de a contribui la dezvoltarea unei dimensiuni cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice de cameră în circuitul cultural regional.
MicroCosmosul Muzical al Festivalului Eufonia 2020
Cosmosul EUFONIA este format din concerte, masterclass-uri și concerte educaționale, evenimente ce aduc laolaltă comunități unite de muzică și dorința de a fi împreună într-o perioadă în care distanțarea socială lasă spații goale între oameni, suflete. Poveștile din spatele acestor micro-evenimente sunt dovada faptului că micile comunitățile pot mișca lumea chiar și atunci când pare că ea stă pe loc. Concertele din acest an sunt susținute de artiști renumiți, apreciați în întreaga Europă, care activează în unele dintre cele mai renumite orchestre ale lumii, care timp de două săptămâni vor susține cursuri de măiestrie pentru tinerii instrumentiști români.
Concertul „MicroCosmos Muzical” planificat în data de 18 septembrie, începând cu ora 18:00, este susținut de către tinerii instrumentiști care participă la clasele de măiestrie a profesorilor invitați în cadrul acestei ediții: Valentin Răduțiu – unul dintre cei mai apreciați violonceliști ai momentului (cântă pe un violoncel Francesco Ruggieri din 1686, Cremona), Rosanne Philippens – violonistă extrem de apreciată pe continentul European, care cântă pe o vioară „Barrere” Stradivarius din 1727, Beatrice Muthelet – violistă și solistă a Mahler Chamber Orchestra și Per Rundberg – pianist, solist internațional apreciat pe scenele din Europa, SUA și Asia. Evenimentul va aduce în fața publicului arădean tineri muzicieni talentați, care datorită repertoriului excepțional, pregătit pentru această seară, invită publicul arădean la visare.
Durata concertului este de 75 de minute. Evenimentul se va desfășura urmând toate măsurile impuse de oficialități, ținând cont de reglementările în vigoare: se vor respecta regulile de distanțare socială, iar purtarea măștii este, desigur, obligatorie.
Mai multe detalii despre festival și programul din acest an pe: www.eufonia.ro
*
Organizatori: Tribul Artistic, Primăria Municipiului Timișoara, Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Consiliul Judeţean Timiş, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Biblioteca Județenă „Alexandru D. Xenopol”, Centrul Cultural- Pastoral „Sfântul Ierarh Nicolae”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad
Sponsor principal: BRD Groupe Societe Generale
Sponsori: Artoil, Clinica Dr. Stratul
Partener educațional: Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara, Deutsches Kulturzentrum Temeswar – Centrul Cultural German Timișoara
Parteneri: Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc, Opera Națională Română Timișoara, Asociația Română de Muzicoterapie, Parohia Ortodoxă Română Iosefin – Timișoara, FABER, Episcopia Caransebeşului, Prin Banat, SYNLAB, Basilica Maria Radna, Unirii Real Estate, Enoteca de Savoya, Cafeneaua Verde
Partener de mobiltate: Porsche România
Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Timișoara, TVR Timișoara, Best of Timişoara, Ghidul Banatului, Proud To Be Romanian, Știri de Timișoara