Romanian Chamber Orchestra – prima orchestră din România care va cânta integral de pe suport digital

18.08.2020

Romanian Chamber Orchestra, singurul proiect care reunește diaspora acasă, se pregătește pentru primul concert din acest an, desfășurat sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru. Turneul orchestrei își are debutul la Timișoara chiar în această seară (18 august, ora 20:00), la Grădina de Vară „Capitol”. Orchestra invită publicul meloman să participe la concerte cu valențe tămăduitoare susținute într-un context în care atipicul cotidian pune la încercare întreaga umanitate. Romanian Chamber Orchestra va concerta și la București, în curtea Ateneului Român, în 19 august, în cadru Festivalului Internațional „Vara Magică”.

Photo: Dana Moica

Adițional celor două concerte susținute în prezența publicului, în data de 20 august, Romanian Chamber Orchestra va susține un concert inclus în seria „Moștenitorii României Muzicale”, la Sala Radio din București, unul cu porțile închise, care se va transmite LIVE pe postul Radio România Muzical, precum și pe posturile din rețeaua European Broadcasting Union (în 56 de țări). Organizatorii proiectului, Asociația Tribul Artistic, menționează unul dintre planurile de viitor ale ansamblului: Romanian Chamber Orchestra  se pregătește pentru o serie de înregistrări desfășurate la București, la Sala Radio. Ansamblul va înregistra un material audio (CD), propus de Radio România Muzical pentru planul editorial din 2021 al Editurii Casa Radio.

O altă veste inedită venită din partea organizatorilor: „Ne-am gândit ca anul acesta să facem un pas înainte și să devenim prima orchestră din România în care toți muzicienii vor cânta de pe suport electronic, respectiv de pe tablete. Este o nevoie identificată, mulți muzicieni din Europa folosind deja numai tablete. Informația este stocată pe tabletă, muzicienii având astfel parte de o bibliotecă imensă de note oriunde s-ar afla.”, declară Ovidiu Andriș, președintele asociației Tribul Artistic.

Procesul de digitalizare este pe cât de simplu, pe atât de eficient: partiturile sunt scanate și stocate pe tabletă, putând fi accesate prin intermediul unei aplicații. Biblioteca partiturilor digitale facilitează accesul muzicienilor la compoziții, devenind o soluție eficientă pentru buna desfășurarea a turneelor: suportul tradițional este înlocuit cu o tabletă ce poate stoca mii de lucrări care sunt transportate cu ușurință.

Program concert 2020

Cele trei concerte susținute de Romanian Chamber Orchestra la Timișoara și București, ființează printr-un program ce transpune publicul într-un univers plin de emoție: concertul debutează într-o notă gravă cu lucrarea lui Franz Schubert („Fata și moartea”) care aduce în fața publicului o temă ce definește contextul actual: lupta pentru viață și constanta prezență a morții; se continuă cu o primă audiție absolută, „IOC”, compusă de Alin Constantin Chelărescu, care trezește spiritul ludic, reamintind de importanța jocului care este prezent în momente-cheie din viața noastră (botez, naștere, căsătorie). Ultimul opus propus, Serenada Op. 22 de Antonín Dvořák,  finalizează periplul emoțional în care a fost antrenat publicul cu o serenadă pentru coarde, o invitație muzicală ce încheie seara sub semnul emoțiilor exuberante: fericire, entuziasm și bucurie.  Lucrarea „IOC” a fost selectată în urma apelului pentru compoziții deschis tinerilor compozitori români, cu vârsta cuprinsă între 18-40 de ani.

Maestrul Cristian Măcelaru

Născut la Timișoara în anul 1980, Cristian Măcelaru a studiat vioara la Liceul de Muzică „Ion Vidu” și apoi vioara și dirijatul în America, la Interlochen Arts Academy din Michigan, University of Miami din Florida și la Rice University din Houston. Cariera de dirijor și-a început-o alături de Orchestra din Philadelphia, ansamblu pe care l-a dirijat începând cu anul 2010 de peste 100 de ori. În prezent, Cristian Măcelaru este recunoscut pe plan mondial drept unul dintre cei mai importanți dirijori ai generației sale, fiind dirijorul principal al Orchestrei Radio din Köln și, începând cu 2021, directorul artistic al Orchestrei Naționale a Franței, câștigător al Premiului Grammy (2020).

 

***

Film documentar – Muzica mai aproape de tine

Filmul documentar „Romanian Chamber Orchestra – Muzica mai aproape de tine”, o producție ce se desfășoară sub semnul emoției, prezintă poveștile muzicienilor care fac parte din această orchestră și urmărește parcursul ansamblului Romanian Chamber Orchestra care a avut debutul în 2019.  Acesta poate fi urmărit aici:

*

 

Photo: Dana Moica

Romanian Chamber Orchestra este un proiect organizat de Asociația Tribul Artistic, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Parteneri principali: Fundația Alber, Filarmonica „Banatul” Timișoara, Lanto Communication, Radio România Muzical
Parteneri educaționali: Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, Clubul Rotary Opera Timișoara
Parteneri: Festivalul Vară Magică, Liceul de Artă „Ion Vidu”, Rotary Club Pipera, Remember Enescu Foundation, Cărturești
Sponsori: SoundStil, Bioclinica – laborator de analize medicale, Cupio, iStyle,Casa Del Sole, SYNLAB Romania
Partener de mobilitate: Auto Schunn
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Timişoara, TVR Timișoara, Best of Timişoara, Știri de Timișoara, Ghidul Banatului

 

 

PR WANTED!

PR WANTED!

Tribul nostru caută o persoană responsabilă, dornică să învețe și să lucreze într-un mediu unde ideile inedite se contopesc.

read more